Masa pe roti @ Via Maria Theresia ~ 2018

Via Maria Theresia este un drum istoric aflat în munții Călimani, construit în urmă cu sute de ani, cu scopul de a susține trupele militare grănicerești ale imperiului Austro-Ungar cu armament și hrană. În prezent, drumul Mariei Theresia se suprapune parțial unui traseu turistic destul de puțin semnalizat, prin urmare foarte rar parcurs de turiști. Puținii drumeți care se încumetă să îl străbată nu știu faptul că drumul lor, care leagă județul Bistrița-Năsăud de județul Suceava, pe vremuri lega Transilvania de Bucovina.

La valoarea de monument istoric a drumului Mariei Theresia ca mărturie a unei epoci demult apuse se adaugă şi valoarea cadrului natural al munţilor Călimani. 
Pentru ca aceste valori să nu se piardă, Tășuleasa Social reamenajează, repară și marchează drumul Mariei Theresia sub forma unei poteci tematice, în același timp reabilitându-l cultural și istoric prin panouri informative care spun povestea seculară a celor care l-au construit și l-au străbătut. Informațiile care sunt prezentate prin panouri vizează, de asemenea, comportamentul corect pe munte și reguli de protejare a naturii.
Proiectul Via Maria Theresia este gândit și ca un exemplu de bună practică pentru competiții montane. Traseul are o lungime de 42,195 km și va rămâne unul constant de maraton, mountain-biking și drumeție, deschis pe timp de vară sau iarnă, zi sau noapte, pentru toți doritorii. Datorită locurilor de popas special amenajate, punctelor de hidratare semnalizate și panourilor informative, fiecare drumeţ va avea posibilitatea să se bucure de traseu şi să primească informaţii detaliate fără a fi însoţit de un ghid.

Acest proiect reprezintă o nouă mișcare în lupta asociației pentru salvarea pădurilor – o problemă actuală și devastatoare a societății noastre fiind tocmai exploatarea ilegală în exces a pădurilor țării. Prin reabilitarea acestui drum și prin organizarea Maratonului Via Maria Theresia, noi încurajăm mișcarea în aer liber, practicarea sportului pe munte și a drumețiilor. Astfel, prin promovarea unui comportament proactiv, sperăm ca munții și pădurile vor fi mai frecventate de turiști și sportivi, iar ilegalitățile și hoția vor scădea.   Maratonul “Via Maria Theresia” cuprinde patru probe: maraton, semi-maraton, utra-maraton și mountain-biking, dar sunt așteptați cu drag și spectatori și participanți la drumeție.

“Via Maria Theresia” se află la o altitudine medie de 1760 m, având 7 căi de acces pe tot parcursul ei. Locul de Start este fosta Carieră de sulf din munții Călimani, iar Sosirea este la Piatra Fântânele, județul Bistrița-Năsăud.

Participanții sunt așteptați în campusul Tăşuleasa Social, la Piatra Fântânele, cu o seară înainte pentru o ședință tehnică, unde le va fi explicat traseul, pe larg, și li se vor da și detalii precise. Noi le asigurăm transportul între Finish și Start, le recomandăm locuri de cazare și le oferim spre folosință un traseu montan unic în țară.  

Maratonul Via-Maria-Theresia 5.0

Punctul de plecare este Fosta Exploatare minieră de sulf (acces auto până aici din localitatea Gura Haitii).

Traseul debutează cu o urcare pronunțată de aproximativ 400 de metri diferență pozitivă de nivel, urmând serpentinele marcajului turistic triunghi albastru, prin pădurea seculară în care trăiesc în amestec intim specii de molid și de zâmbru (pinus cembra), pe limita rezervației științifice «Jnepeişul cu Pinus Cembra».

La ieșirea în golul alpin, traseu continuă spre dreapta, lăsând în stânga sus vârful intins al Rețitișului și ajunge în Saua Nicovala (1.934 m) – punctul cel mai înalt al traseului. De aici se păstrează direcția dreaptă, ocolind pe curba de nivel Vârful Pietricelului (1993 m), intersectând pentru scurt timp drumul auto Trans-Călimani, până pe Halda de steril Ilva, de unde începe o scurtă coborâre până în Șaua Negoiu (1.705 m). De aici, în zilele senine se văd în zare munții Făgărași și Bucegi.

Practic, din acest punct, traseu competiției se suprapune drumului Mariei Theresia. Se continuă pe curba de nivel a crestei Negoiului Unguresc și Pietrosului, cu o coborâre scurtă în Poiana Monor, de unde urmează o urcare accentuată, până pe Culmea Piciorului Monor, de unde se coboară iarăși pe teren dificil până în Poiana Izvoare (1.723 m). Urmează un urcuș accentuat, până în locul numit «La Troiță». Din acest punct traseul devine mai lin, continuând pe curba de nivel a Cozii Pietrosului, ajungând la Monumentul Eroilor de la Grui (aproximativ 1.800 m). Pe aceeași curbă de nivel, situată tot la circa 1.800 de metri se trece pe sub vârfurile Ciungetu (Căpățânii) și Ruștii, de unde putem admira în zare cei 12 Apostoli. De aici se coboară lin, pe o distanță de mai mult de 2 kilometri până în frumoasa Poiana Arsuri (1.673 m).

Traseul intră la umbra pădurii de molid, printr-o urcare relativ scurtă, dar pe teren mai accidentat, continuănd apoi pe făgașul lin al curbei de nivel, până în Poiana Piciorul Ilei. Se revine curând pe curba de nivel, prin pădurea de molid, pe sub vârful Străcior. După aproximativ 1,5 kilometri se ajunge în Poiana Strunior (1.650 m), iar după traversarea poienii se reintră în pădurea de molid, tot pe curba de nivel. Pe parcursul următorilor 4 kilometri poteca nu înscrie diferențe de nivel semnificative, terenul fiind relativ plat. Traseu ajunge deasupra poienii Dălbidan, spre care se coboară. Coborârea continuă apoi până în Poiana Terha, după care urmează o urcare scurtă, de circa 800 de metri lungime până pe vârful Buba (1.670 m). Prin pădurea de molid se coboară apoi în două poieni apropiate, Poiana Ciunga Vădanei (1406 m) și Poiana Prelucilor (1.265 m). De aici începe urcarea spre vârful Cornului (1.502), care nu se atinge, traseul intrând pe o altă curbă de nivel. Pe următorii 1,5 kilometri se coboară ușor prin pădure, până într-o poiană cu o stână. Urmează o nouă coborâre ușoară și o scurtă urcare, care conduc la Cantonul Silvic Tihuța Colibița (în apropierea localității Piatra Fântânele) – finish line-ul concursului.

[ Show more ]
Galantomi:

1

Donatii:

9

Suma:

885 RON

Pagini fundraising

Alerg azi pentru pâinea de mâine a vârstnicilor

Azi se incheie perioada propusa pentru actiunea caritabila in care multi dintre prietenii mei mi-ati fost alaturi in diverse forme. Va multumesc din s

2,500 RON Target
885 RON Suma
9 Donatii
35.4% Complete