Misiunea noastră

Serviciul de Ajutor Maltez în România (SAMR) este o asociaţie non-profit cu sediul central la Cluj-Napoca. De 25 de ani, prin intermediul a 17 filiale şi sucursale în ţară, derulăm programe în beneficiul celor aflaţi în nevoie – vârstnici, bolnavi, persoane cu dizabilităti şi alte grupuri vulnerabile. 1200 de voluntari se implică în mod constant pentru a-i ajuta să ducă o viaţă demnă, fără distincţie de etnie, religie, sex sau apartenenţă politică.

Valorile creştine şi principiile umanitare se află la fundamentul acţiunilor noastre: Serviciul de Ajutor Maltez în România este purtătorul misiunii Ordinului Suveran de Malta.

Misiune

Serviciul de Ajutor Maltez în România oferă asistenţă consecventă şi ajutor persoanelor aflate în nevoie, indiferent de etnie, religie, sex, apartenenţă socială şi politică, în vederea îmbunătăţirii calităţii vieţii acestora, guvernaţi fiind de principiile dragostei creştine.

Obiective

Dezvoltarea şi implementarea de servicii sociale pentru reducerea vulnerabilităţii persoanelor aflate în situaţii de risc

Stimularea generaţiilor tinere de a se implica activ în dezvoltarea comunităţilor din care fac parte

Promovarea activităţii voluntare în domeniul social şi medical

Continuarea tradiţiei de peste 1000 de ani a Ordinului de Malta în sprijinirea celor bolnavi, celor săraci şi a celor marginalizaţi din societate

Creşterea gradului de siguranţă şi responsabilizare a populaţiei prin oferirea de servicii de prim ajutor

Oferirea de ajutor şi asistenţă victimelor dezastrelor naturale

Arii majore de interventie

- Programe pentru copii
- Programe pentru persoane cu dizabilităţi
- Programe pentru vârstnici
- Programe pentru comunitatea roma
- Programe de prim ajutor
- Intervenţie în caz de calamitate
- Programe spirituale

[ Show more ]

Proiecte

Prin proiect, împreuna cu Filiala Blaj ne propunem continuarea formării copiilor și tinerilor cu dizabilități multiple cu ajutorul unor piloni importanți și specifici: terapie emotională, de artă, kinetoterapie, socializare. 

1,795 RON Suma:
23 Donatii:
1 Galantomi:

Terapia specializata poate face diferenta intre un copil cu dizabilitati, viitor adult, dependent toata viața de apartinatori si un copil special, independent si integrat în comunitate.

De-a lungul celor 25 de ani de existenta, impactul major si la timp asupra destinului copiilor ce ne-au trecut pragul, ne obliga si ne inspira zi de zi sa continuam si sa nu renuntam in fata provocarilor. 

Sustinerea fiecaruia dintre voi este esentiala si cu sens; investind in programul Gradinitei Malteze, investiti in viitorul acestor copii iar acest act de bunatate este benefic pentru intreaga societate, in ansamblul ei.

580 RON Suma:
8 Donatii:
1 Galantomi:

Evenimente fundraising

Pagini fundraising

Joia merg pe trotineta pentru Gradinita Malteza

Ador sa ma misc prin oras cu trotineta impreuna cu copiii mei si, bineinteles, ii ador si pe copiii speciali ai Gradinitei Malteze. Pe ei, cei de azi

1,000 RON Target
580 RON Suma
8 Donatii
58% Complete

Sustin echipa Maltezilor din Blaj

Cred în acesti tineri speciali care ne arăta zilnic ce înseamnă să fii o echipă. Ei, acolo la centrul Maltez din Blaj, sunt toți pentru unu și

500 RON Target
400 RON Suma
8 Donatii
80% Complete

Biciclesc pentru copiii speciali din Blaj

Vă întrebați, poate, de ce am ales să adun bani pentru copiii speciali din Blaj? Simplu, pentru că ei la centrul lor maltez, fac cam aceleași lu

500 RON Target
1,395 RON Suma
15 Donatii
100% Complete